luni, 13 februarie 2017

Congresul Internaţional NEPSIS al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, 28-30 aprilie, 2017, Dublin, Irlanda

Congresul Internaţional NEPSIS al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale va avea loc în perioada 28-30 aprilie, 2017, Dublin, Irlanda


Evenimentul se desfășoară pe parcursul a trei zile.
Din programul congresului, la care sunt aşteptaţi tineri din toată Mitropolia noastră, dar şi din România, amintim atelierele de discuții tematice, vizita turistică a orașului Dublin și a sitului monastic din Glendalough (sec. VI), un mic program artistic, precum şi bucuria întâlnirii tinerilor într-un cadru organizat şi duhovnicesc.
Congresul NEPSIS MOREOM este organizat de tineri pentru tineri, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi cu implicarea tuturor ierarhilor din Mitropolie.
Toţi episcopii Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Astfel, participanții vor avea ocazia să se întâlnească cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfinţitul Părinte Marc, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi Preasfinţitul Părinte Ignatie, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
Conferențiarul acestei ediţii va fi Virgiliu Gheorghe, cunoscutul cercetător în domeniul biofizicii, coordonator ştiințific al revistei Familia Ortodoxă şi autor al mai multor volume.

CE VOM FACE?

Programul detaliat al fiecărei zile se poate accesa la secţiunea ProgramSchiţa sumară a programului congresului va cuprinde:
 ziua de vineri , 28 aprilie 2017,  începând cu ora 10:30, , e rezervată programului de vizită.  Obiectivele vizitate sunt descrise la secţiunea Vizită Dublin şi Vizită Glendalough de pe aceasta paginã;
vineri seara, de la ora 19:00 va avea loc deschiderea oficială, urmată de cină şi rugăciunea de seară;
- ziua de sâmbătă29 aprilie 2017, va debuta cu conferința invitatului, iar după masa de prânz participanții vor fi împărțiți în grupuri mai mici, pentru a lua parte la discuţiile din cadrul atelierelor tematice. Încheierea zilei va fi încununată de un program artistic şi rugăciunea de seară;
duminică  dimineața, 30 aprilie 2017,  va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită de episcopii prezenţi dimpreună cu preoţii sau diaconii participanţi  şi urmată de agapă şi închiderea oficialã a congresului.

Informaţii despre cheltuielile de cazare şi masă pentru participanţii la Congres


Noaptea de cazare este echivalentul a 20€, indiferent de mărimea camerei, și include micul dejun. Cina şi/sau prânzul trebuie achitate separat, fiecare valorând 15€.

Fiecare participant va primi un dosar cu materiale despre Congres (pix, programul, broşură informativă, ecuson etc.), care  reprezintă Taxa de participare (15€).
Taxa de intrare la obiectivele turistice va fi plătită pe loc de către fiecare participant în parte.
·         Christ Church Cathedral și Dublinia (taxă de intrare 10,50€)
·         Book of Kells (taxă de intrare 12€)
·         Guinness Storehouse (taxă de intrare18€)
·         Glendalough (transport + taxă de intrare 13€)

Fiecare noapte de cazare include mic dejun. La locaţia de cazare se va gasi apă îmbuteliată pentru fiecare participant.

Masa (cina şi prânzul) vor fi pregătite de bucătari români. Prânzul din cadrul programului de vizită (vineri 28 aprilie – dezlegare la peşte!!) se va lua în preajma ariei vizitate la restaurant sau autoservire şi va fi plătit pe loc de către fiecare participant în parte. În Dublin un sandwich cu ceai poate ajunge până la 6€, o supă cremă costă 4.5€, la care se pot adăuga cartofi pai pentru încă 2.5€.

Pentru varianta Glendalough prânzul la restaurantul local variază între 6€ şi 11€ în funcţie de meniul ales.

Toate mesele, în afară de cele specificate aici, se vor plăti individual.
Deplasarea de la aeroport la Dublin International Hostel, cu mijloace de transport în comun pentru un singur sens costă 3.10€ de persoană.
Deplasarea de la aeroport la Centrul Misionar Cultural Sfântul Ioan Botezătorul, cu mijloace de transport în comun pentru un singur sens costă 5€ de persoană.
Deplasarea de la cazare până la Biserica Înălțarea Sfintei Cruci, cu mijloace de transport în comun, va mai implica un cost dus-întors de încă 5€. Acesta va fi aplicabil în anumite circumstanţe deoarece vom încerca sâmbătă seara să parcurgem unul dintre sensuri ca şi plimbare de seară.

Pentru toate mijloacele de transport în comun, se plateşte tariful exact în fise € (Nu se primesc bancnote !!!).

Informaţii suplimentare: https://congresnepsisirlanda.blogspot.com.es/ 

Pentru o organizare bună toate persoanele interesate din parohia noastră se vor înscrie direct la Pr. Paroh Flavius Sava şi acesta ulterior va transmite lista finala la organizatori din Dublin, Irlanda

Ce este NEPSIS ?

Nepsis (gr. "trezvie") este numele generic al diferitelor asociatii sau grupari ale tinerilor ortodocsi din Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale si Meridionale (MOREOM).
Un Nepsis si mai multe Nepsis-uri


Ca miscare a tinerilor ortodocsi aflata sub îndrumarea sinodul mitropolitan al MOREOM, Nepsis este unul singur.

Totusi, pentru motive practice si administrative, Nepsis se constituie într-o "fratie" sau "fraternitate" a asociatiilor Nepsis, mai întâi din cele trei eparhii ale MOREOM (Arhiepiscopia Europei Occidentale, Episcopia Italiei si Episcopia Spaniei si Portugaliei), si apoi local, in fiecare tara, oras sau parohie.

Astfel, este, de pilda, "Nepsis Italia" - pentru Adunarea Tinerilor din Episcopia Italiei -, "Nepsis UK" - pentru adunarea tinerilor din tara Marea Britanie -, "Nepsis Bruxelles" - pentru gruparea tinerilor din zona Bruxelles (Belgia) - sau "Nepsis Cork" - pentru gruparea sau asociatia tinerilor din parohia Cork (Irlanda).
De când exista Nepsis

Asociatia tinerilor ortodocsi NEPSIS s-a constituit initial la data de 13 noiembrie 1999, la initiativa arhiepiscopului Iosif (Paris).

Nepsis Italia (pentru Episcopia Italiei) s-a constituit la 6 decembrie 2008, cu binecuvântarea episcopului Siluan.

Alte asociatii, grupari sau fratii / fraternitati Nepsis s-au constituit de-a lungul timpului în diferitele tari, orase sau parohii din Europa Occidentala si Meridionala, cu binecuvântarea preotului sau episcopului locului.
Federatia Fraternitatilor Nepsis

Cu ocazia congresului aniversar Nepsis de la Paris, în 2009, Nepsis a devenit "Federatia Fraternitatilor Nepsis", o structura de coordonare a gruparilor Nepsis din MOREOM si a activitatilor sau evenimentelor Nepsis de anvergura din Europa Occidentala si Meridionala. Aflata sub binecuvântarea Sinodului Mitropolitan al MOREOM, Federatia Fraternitatilor Nepsis este coordonata de un consiliu director format din 3 membri (delegati de episcopii celor 3 eparhii ale Mitropoliei) si un preot duhovnic (desemnat de sinodul mitropolitan).

Federatia Fraternitatilor Nepsis este menita sa creeze o coerenta a gruparilor Nepsis din Europa Occidentala si Meridionala, si organizeaza în special Congresele anuale Nepsis (2009 - Paris; 2010 - Roma; 2011 - Madrid), un pelerinaj anual în România si alte evenimente cu caracter global în MOREOM.
Grup de informare

Pe lânga site-urile web si grupurile de informare ale diferitelor grupari locale Nepsis, Federatia Fraternitatilor Nepsis propune un grup de informare în limba româna comun pentru toti tinerii din Europa Occidentala si Meridionala: http://groups.yahoo.com/group/nepsis/.
Situri Nepsis

O lista (care se completeaza în timp) cu site-uri Nepsis:
sursa articol: http://www.episcopiaspanieiportugaliei.es/ce-este-nepsis

Activităţi interculturale 17-18 Februarie


Programul de Slujbe 18 Februarie 2017 - 26 Februarie 2017


Primul Sf. Maslu în imagini